Toți copiii sunt buni! Cum etichetăm niște suflete pure, venite aici să ne arate, să ne învețe, ce avem de vindecat la noi înșine

Toți copiii sunt buni!! da, pot spune asta cu mâna pe inimă! Lucrez cu copiii de aproape 10 ani. Și cam de tot atâția ani cu mine însămi. Am lucrat în educație nonformală, în sistemul de învățământ clasic, ca educatoare, fac dezvoltare personală și coaching cu copii și părinți și de 4 ani organizez taberele Creative Coaching Camps. Prin natura activităților pe care le fac am trecut pragul a zeci de școli și grădinițe din București și nu numai, private și de stat, cu predare tradițională sau nu.

Am auzit multe și am văzut multe…

– Doamnă, pe unde vă mai duceți dumneavoastră tot așa răi sunt copiii? M-a întrebat nu demult o doamnă învățătoare.

– Nu există doamnă copii răi, i-am spus.

– Vai, doamnă, dar nu ascultă deloc! Continuă doamna.  Măi, faceți liniște odată, altfel doamnele nu mai fac nici o activitate cu voi, se adresă doamna apoi copiilor. Răi, de altfel.

– Aveți nevoie de mine? Întreabă o altă doamnă când am intrat la clasă.

– Nu, ne descurcăm.

– Ah, ce bine! Mă duc și eu să beau o cafea că m-au creierit copiii ăștia! Cam cât durează, ca să știu când mă întorc, adăugă doamna.

– Lăsa-ți-l doamnă, că el nu face niciodată nimic, mi se adresează o altă doamnă educatoare la o grădiniță.

– Pune mă mâna și modelează! Îi spune apoi copilului.

– Lasă-l în pace, nu te mai juca cu el, că este un copil rău, îi spune o mămică copilului ei care tocmai ce a fost împins de un altul în timp ce se jucau în parc.

– De ce ești rău? Îl întreabă apoi pe copilul în cauză.

Copiii diferiți sunt rapid etichetați ca fiind copii răi..

Copii care mușcă, copii care lovesc, copii care deranjează ora, copii care aruncă cu vorbe urâte, copii care jignesc, copii care împing, copii care nu stau locului, copii care nu se încadrează în turmă, copii care nu sunt obedienți, copii care vorbesc prea mult, copii greu de gestionat, copii cu ”probleme”. Copii răi. Catalogați așa de cadrele didactice, de părinții celorlați copii, de prietenii lor, ba chiar și de părinții lor. Părinți care nu văd cum copiii lor îi oglindesc, cum le oglindesc traumele…

Bullies sau pur și simplu copii care nu se încadrează în definiția a ceea ce înseamnă ”bun” sunt puși într-o oală mare, care fierbe la foc încet și sunt lăsați acolo să fiarbă precum în focurile iadului, spre osândă veșnică. Oricum acolo vor ajunge, pentru că sunt copii răi.

Părinți, educatori, învățători, profesori care nu știu ce să facă cu copiii ăștia răi, pun eticheta.

Acesta este un copil ”rău”. Este suficient să pună o singură persoană eticheta ca să continue și alții. Este suficient să îi spui copilului ”ce rău ești” pentru ca, destul de repede, să internalizeze și să creadă despre el că este un copil rău. Dacă tot i se spune asta în mod constant, trebuie să o și demonstreze. Trist, nu?

Numai că, eu nu cred că există copii răi. Există copii. Și există părinți. Obosiți. Ocupați. Stresați. Și fără soluții.  Sau fără energie ca să caute soluții. Și există cadre didactice. Obosite. Stresate. Și fără soluții. Sau fără energie și dorință de a căuta soluții.

Existăm noi toți care avem copii buni și care îi învățăm pe copiii noștri cei buni separarea. Îi învățăm că copiii cu astfel de comportamente rele sunt copii răi.

– Păi și dacă nu sunt răi, cum sunt? Că buni nu sunt, spune o mămică.

Sunt copii buni. Toți copiii sunt buni. Sunt minunați!

Comportamentul unei persoane este diferit de ceea ce este el. Comportamentul este urât, ”rău”, dacă vreți. Dar copilul, acest suflet minunat de abia venit pe lume să experimenteze viața, este un suflet care suferă. Care are nevoie de ajutor. Este un suflet care are nevoie de conectare, de iubire. Care este neînțeles, neascultat, neapărat. Singura modalitate pe care acel copil o cunoaște pentru a striga că are nevoi neîmplinite și suferințe interioare, este acel comportament rău. Doar pedepsind și judecând comportamentul rău nu vom aduce nici un plus. Nimic pozitiv nici în viața acelui copil și nici în viața copiilor noștri.

– X este rău, îmi spune Ana într-o zi când a venit de la școală. M-a luat de mână și m-a strâns de am crezut că îmi rupe mâna.. Îmi vine să… era furioasă. Și îndreptățită să simtă furie. Nu îi neg emoțiile. Cu toate acestea îi spun de fiecare dată că X nu este un copil rău. Este doar un copil care suferă și care strigă după ajutor..

Și totuși, ce putem face cu copiii ”răi”?

Primul pas ar fi să facem un salt în conștiință și să înțelegem că nu sunt ”răi”. Apoi să încetăm să îi etichetăm noi, adulții din viețile copiilor. Părinți, educatori, bunici, profesori. Să ne facem timp să îi ascultăm. Să îi iubim așa cum sunt. Să cerem ajutor și să găsim cauza acelui comportament. Să ne conectăm cu ei, să fim plini de empatie și să le ogindim că sunt buni, nu răi..

Și nu în ultimul rând, să nu uităm că noi toți nu suntem nici mereu buni, nici mereu răi… Suntem in ambele feluri. Și tot ceea ce vedem în celălalt există și în noi..

Găsești aici alte articole din categoria Parenting