Dumnezeul nostru al tuturor…

De mică l-am căutat pe Dumnezeu. L-am căutat la Biserica noastră ortodoxă și nu l-am găsit. Sau cel puțin așa am crezut atunci. Pe la 10-11 ani am crezut că l-am găsit în ”Biserica” pocăiților, unde începusem să merg aproape în fiecare duminică. Îl mințeam pe tata, i-am spus o dată și a zis că nu mă lasă să mă duc. Așa că, am început să îl mint. Nu mai știu unde îi spuneam că mă duc în fiecare duminică dimineață.

Acolo l-am primit pe Hristos în inima mea. Aveam cărticele din care cântam imnuri pentru slava lui Dumnezeu. Era veselie și bucurie la fiecare adunare. Pe lângă faptul că înțelegeam ”slujbele”, îmi aduc aminte că îmi plăcea atmosfera. Dumnezeu este iubire și bucurie, nu întristare și suspin – așa am gândit mereu. De ce să intri în biserică cu frică de Dumnezeu și nu cu iubire de Dumnezeu?

Mergând aolo am început să citesc Noul Testament. Zilnic. Ba chiar îi scriam tatălui meu scrisori interminabile cu citate din Biblie, marea majoritate despre iubire. Cred că, inconștient, voiam să îl determin să nu mai fie atât de aspru. Voiam iubire.. Aici nu s-a schimbat nimic nici până în ziua de azi. E tot despre Iubire..

La un moment dat am decis să nu îl mai mint pe tata. I-am spus adevărul și chiar l-am convins să meargă si el cu mine într-o duminică. Următoarea duminică am mers împreună. A fost de fapt ultima duminică în care am fost la acea ”biserică”. Deși tata era cu zâmbetul pe buze și, mi s-a părut mie- că i-a făcut plăcere să participe la ”slujbă”, următoarea duminică nu m-a mai lăsat. S-a sfârșit astfel experiența mea la biserica pocăiților.

Apoi am fost de câteva ori la adunările baptiștilor. Mi se părea foarte frumos, se citea din Biblie, se explicau pasajele din Cartea Sfântă, se cânta Slavă lui Dumnezeu. Nu era mare diferență de adunările pocăiților. Am mers și aici de câteva ori. Era și aproape de casă. Să fiu sinceră, nu mai știu de ce nu m-am mai dus, dar s-a terminat repede și povestea asta.

Aveam pe vremea aceea undeva intre 11 si 14 ani. Cam atunci a început căutarea și întrebările. Recitindu-mi jurnalele – mină de aur jurnalele astea – le găsesc pline de durere. Durerea unui copil neînțeles, neiubit, neascultat, care tânjea după iubire. Cu siguranță o primeam, dar nu în formele în care aveam eu nevoie atunci. Găsesc în ele o căutare a sensului. De ce ne-am născut? Ca să murim? Apoi pe la 17 ani s-au adăugat alte întrebări, la fel de ușoare ca primele. 😊 Oare există iubire adevărată? Pe mine o să mă iubească oare cineva? Sunt demnă de a fi iubită?

Iartă-mă mama. Iartă-mă tata.. Eu v-am iertat demullt.. știu că m-ați iubit.

A rămas acolo, în subconștientul meu, căutarea Iubirii. Și, pe ascuns, inconștient, a lui Dumnezeu, Iubirea supremă.

Îmi aduc aminte de bisericuța ortodoxă mică și plină de iubire de la țară. Locul unde m-am și spovedit pentru prima dată. Cred că nu aveam mai mult de 20 ani. Îmi aduc perfect aminte și astăzi senzația pe care am avut-o când am ieșit din biserică. Preotul spovedea pe fiecare în parte, cu biserica goală. Eu, preotul și Dumnezeu. Atât. Când am ieșit pe ușă aveam un zâmbet larg pe față și cineva îmi luase un sac de pe umeri. Să fi fost asta prima dată când am simțit Harul lui Dumnezeu?!

Mersul la biserica de la țară se întâmpla însă rar. Mergeam de Paște, de Crăciun și cam atât. Din poveștile lui mama știu că, mică fiind, mă duceau la biserică să mă împărtășesc, dar nu îmi aduc aminte..

A urmat apoi viața. 😊

Căsătoria, copilul, divorțul, munca, blablabla.. Mersul la biserică era ca să împărtășim copilul. Am avut pe parcursul anilor – mulți – câteva tentative de a mă duce la biserică. Unele eșuate – nu aveam nici un chef să mă trezesc dimineața – altele cu succes. Nu îmi aduc însă aminte să fi stat la vreo slujbă cap-coadă. Mă plictiseam și nu înțelegeam nimic. Preotul cânta ceva ceea ce eu nu aveam habar. Toată lumea era încruntată și Dumnezeu era bau-bau de care trebuie să îți fie frică. Când, în continuare, pentru mine Dumnezeu era doar Iubire.

M-am făcut și mai mare însă căutarea nu a încetat. Am descoperit Reiki. Câteva simboluri desenate în palme activau energia Reiki, pe care o puteai folosi ca să te ”cureți”, ca să te vinndeci, ca să vindeci. Alte simboluri ajută să trimiți energia la distanță și să ajuți pe cine are nevoie. Toate cu aprobarea celuilalt, fără încălcarea liberului arbitru. Călătorii astrale (ieșiri din corp), lupte cu demoni și săbii de lumină, guru care îți citesc aura, energia șamd.

Fascinată, am citit tot ce am prins. Voiam și eu să pot vdedea aura celuilalt. Voia să văd și eu cum se simte ”Dumnezeu”. În același timp mi-era puțin teamă. Nu am știut niciodată de ce.. dar mi se părea că ajungând la un anumit nivel de cunoaștere și pratică, deja nu mai e de glumă… Am practicat o perioadă scurtă Reiki, după care am renunțat.

De ce ar activa mai mult un simbol ”Energia Universală” decât o rugăciune? Plus că trebuia să îmi fac timp în fiecare zi să pratic.. hmm… Am renunțat.

Până într-o zi, când am făcut cuoștință cu o altă tehnică energetică. De data aceasta, nu se făceaau doar inițieri ci și cursuri teoretice înainte de inițieri. Ni s-a explicat cum este cu corpurile energetice, cum lucrează energia și multe altele. Fascinant! Alte simboluri, de data aceasta secrete, pe care dacă le vede altcineva o poți păți grav. Așa că le-am ascuns bine bine și le-am învățat pe dinafară. Alte inițieri și după un timp, aceeași întrebare. Dar de ce cu aceste simboluri? Nu am rezonat cu ele, deși avusesem niște trăiri destul de intense în timpul cursurilor.

Ultima discuție cu ”maestrul” meu a fost acum vreo 7-8 ani, când i-am spus că mi s-a depistat o boală autoimună gravă și mi-a spus ”Poate acum ai de gând să începi să practici”.

Nu am simțit iubirea în cuvintele lui. Eu tot Iubirea o căutam…

Îmi plăceau meditațiile ghidate, mantrele, mudrele. Cred ca de fapt era bucuria unor momente ale mele cu mine. Care erau cam singurele.. Intr- o zi mi-am pus intrebarea ” Dar de ce cânt eu mantrele astea în ce limbă or fi ele și venerez ceva ce nici măcar nu știu ce/cine este?!”

Am renunțat.

S-au adăugat între timp în palmaresul meu câteva vizite la biserica catolică. Una a fost chiar de un Crăciun. Mi s-a părut foarte frumos.  Aveau brad și o cărticică din care cântam.. Una dintre cele mai frumoase slujbe la care am asistat a fost la Pantheon, in Roma. O slujbă catolică, impresionantă prin acustica acele clădiri.

Dumnezeul meu, Dumnezeul tău, Dumnezeul tuturor?!

Pe la toți Dumnezeii pe la care am fost eu tot semnul crucii mele mi-l făceam, iar Isus Hristos era tot Fiul lui Dumnezeu pentru mine. Nu m-am lepădat de El niciodată. Chiar și în templele din India eu îmi făceam semnul crucii.

Bizar, da, să nu mai pun la socoteală și faptul că, atunci când îngenuncheam în fața vreunui zeu hindus, spuneam Tatăl Nostru. Poate că asta m-a protejt.. cine știe.. Am cântat imnuri pentru Krisna si Shiva si alte zeități hinduse. Nu știam cine sunt, dar îmi plăceau cântecele. Pieptul răsună într-un mare fel atunci când intonezi mantra AUM. Cu Aleluia răsună și mai și – aș adăuga acum.

Mi-am luat acasă din India o statuetă cu Ganesha, un alt zeu hindus. M-a atras ceva la ea. Au fost câteva zeități care m-au atras într-un mod mai special in India.

Pe un raft acasă aveam și icoane cu Maica Domnului și Isus Hristos dar și statueta cu Ganesha. Dumnezeu este în tot și în toate. Și este doar Unul. Același Dumnezeu. Și al ortodoxilor și al catolicilor și al hindușilor și al pocăiților și al evreilor și al musulmanilor. Și al tuturor. Pentru mine așa este. Sau era. Religia este Religie, Biserica este Biserică, iar Dumnezeu este Dumnezeu. În tot și în toate. Și alți zei și Dumnezei au făcut minuni așa cum a făcut și Dumnezeul meu.

Și iată că totuși spun Dumnezeul meu. Tu ești Domnul Dumnezeul meu. Și ceilalți Dumnezei? Și ceilalți oameni care nici nu au auzit de tine? Sunt ei condamnați la osândă veșnică? Sau fiecare va fi judecat după religia lui? Se vede că nu prea am citit în domeniul ăsta..

În urmă cu vreo jumătate de an am primit la o clasă de Yoga o poză cu ”Maestra” lor, la care se închină cei cu care am participat la clasa de Yoga. Aveau poza ei în sală și un buchet frumos de flori lângă, adus special pentru Ea.  Am băgat poza în geantă iar acasă, scoțând-o, m-am întrebat ”De ce m-aș ruga eu la această doamnă – pentru mine era și este nimeni – și nu m-aș ruga la Dumnezeul meu?” Am aruncat poza întrebându-mă dacă nu cumva îmi atrag alte osândiri făcând asta. Încă o osândire în tolba deja plină. 😊

De vreun an încoace mi se recomandă să îmi găsesc un duhovnic. Cancerul e ceva din ce nu prea scapi. Oricum nu scapă nimeni, dar unii sunt mai norocoși și li se dă un preview. 😊 Dar ce este un duhovnic? Și unde să îl caut? Să o iau așa, din biserică în biserică?!

O bună prietenă și-a găsit și ea recent duhovnic. I-am tot spus să îmi zică și mie câd se duce la slujbă, poate vin și eu o dată. Sau de mai multe ori. E tare fericită! Părintele ei în sus, părintele ei în jos. La 6 dimineața se duce la biserică.. Dar de ce? Ce găsește acolo?

Doamne, ajută sufletului meu..

Să mă vindec, sau nu.. Să te găsesc.. Să simt și eu dragostea ta.. Nici nu știu ce să cer. Nu prea ți-am cerut multe în viața asta.

Te-am căutat pe peste tot, am mers 1000 km pe jos ca să .. Ca să ce?! Te-am simțit mereu în inima mea dar nu te-am recunoscut, Doamne. Am cerut doar pace și liniște.. Le-am căutat pe toată planeta, numai acolo unde erau nu..

Am primit tot ce mi-ai dat cu bucurie. Bune, rele, eu cred că tu ai planurile tale. Nu știu care sunt alea și cu ce sunt eu mai specială. Dar specială m-am crezut de mică… Așa scriam prin jurnale, pe lângă rândurile cu  ”Viața asta e de căcat, mai bine mor”.

Nu am găsit răspuns la multe întrebări.. Însă răspunsurile sunt pentru mintea mea creață care are nevoie de răspunsuri.

Ce-am găsit este însă pacea și liniștea ta, Doamne. Într-o bisericuță mică și caldă, unde mă trezresc la 4 dimineața ca să ajung la 6 și unde am stat zilele astea multe ore, fără să mă plictisesc. Am mai moțăit și-am mai căscat.. iartă-mă Doamne.. dar am simțit Iubirea ta, așa, nemeritorie cum sunt și voi fi mereu..

Totul vine la timpul lui, bine orânduit… Mulțumesc Doamne Dumnezeul meu..