Nu pot! Nu pot! Nu pot sau nu vreau?!

Acum câteva luni am fost invitată la o cafea. La Milano!

După ce am scos niște Ahhhh-uri fără sens, am zis:

– Păi, NU POT…

Păi, da, nu puteam pentru că… Și aveam și niște explicații. Reale de altfel. Foarte reale. Mintea mea deja plecase în toate direcțiile. O cafea la Milano… De ce m-ar invita la o cafea la Milano?! Că de abia ne-am cunoscut. De fapt, ne-am văzut doar o dată împreună cu alți prieteni. Și oricum, în zilele alea aveam atelier. Și NU PUTEAM să nu îl țin. Și mai trebuia să o duc și pe prietena mea la țară. Și, și….

Replica a venit prompt:

– Nu exista NU POT. Vrei sau nu vrei?

Ok, așa e, dar eu mai am niște explicații. Chiar NU POT.

Stau acum și mă întreb cum ar fi fost să spun exact ce mi-a trecut prin minte.

– Știi, mi se pare bizar că mă inviți la o cafea la Milano având în vedere că doar ce ne-am cunoscut. Și nu mă pot abține să nu mă întreb cu ce scop mă inviți la Milano pentru o cafea…

Poate că l-aș fi pus în încurcătură. Sau poate nu!

Adevărul este că cele mai faine răspunsuri și cele mai autentice conversații le-am avut atunci când am avut curaj să spun exact ceea ce gândesc. Ca și cum aș spune doar pentru mine, doar că mă auzea și interlocutorul meu. Și acelea au fost și cele mai frumoase relații pe care le-am construit, cu autenticitate și deschidere.

După ce îți iei câteva momente de autoreflecție, vei găsi adevăratul motiv. Sau întrebarea din spatele lui Nu Pot

În fine. Înapoi la prietenul NU POT, zilele trecute m-a vizitat din nou. E clar, o facem inconștient. Zicem nu pot din obișnuița de a ne fenta pe noi înșine. Răspundem ”NU POT”, exact așa cum zicem ”Bine” când suntem întrebați ce facem. Ia încercați să spuneți orice altceva în afară de bine. E bizar la început. Să spui chiar ce faci, sau cum te simți. Parcă am uitat să vorbim cu noi și despre noi cu adevărat. Purtăm atâtea măști și nici măcar nu ne dăm seama.

Și știți ce am mai observat? NU POT ăsta e prieten cu nenea DAR. Il știți bine și pe el, nu-i așa?!

De câte ori nu ați spus: „Da, DAR NU POT, pentru că….”?!

Oho, eu am zis de multe ori. Și încă mai zic. Chestia faină e că, acum, imediat ce iese pe gură, îmi dau seama. Uff, iar am zis! Câteodată, mă prind înainte să zic. Și e un moment din ăla de STOP. Ok, hai să îl înlocuiesc.

 

– NU POT să merg la film, că am treabă.

Haide, zău, chiar nu aș lăsa treaba pe mai încolo dacă aș vrea cu adevărat să merg?!

NU POT, că:

– nu știu – de fapt problema e că nu stiu, nicidecum că NU POT.

– că am probleme cu spatele – de fapt nu vreau sa car chestia aia, nu vreau să mă doară spatele.

– că se supără mama – de fapt, cam vreau, dar nici nu vreau să se supere mama. 🙂

– că mi-e frică – de fapt, mi-e frică.

– de fapt, cam nu te cred. Dar, fie vorba între noi, să îți zic, așa direct, că nu te cred?!

– să mănânc, că mă doare burta – de fapt, mă doare burta, și zău, voi de câte ori ați vrut să mâncați când vă durea burta?!

În spatele a ceea ce este evident se află mereu motivul real

Și multe alte NU POT. Sunt convinsă că aveți și voi un catralion de exemple.

Problema e că, de mici, tot zicem NU POT. Și mintea noastră asta receptionează. Ce?! Păi, că NU POT. Și îmi transmite apoi mesaje mereu, inconștient. NU POT. Adică sunt incapabil. Adică nu sunt în stare. Adică NU POT și basta.

Și vine cineva și îmi spune: ‘Hai că poți! Știu că poți.” Și ne uităm la omul ăla ca la nebuni. Băi, nu înțelegi că NU POT?!

Nu vrei? Asumă-ți și spune că nu vrei. Vrei să dai explicații? Dă-le! Nu vrei? Nu le da.

Nu știi? Învață! Nu vrei să înveți? Nu învăța!

Ți-e frică? Ok. Acceptă. Și apoi vezi ce faci.

Și? Cum este până la urmă? Nu pot sau nu vreau? Sau altfel?

Și mai presus de toate, ai încredere în tine. Ești Creator. POȚI orice îți pui în minte. Mai greu?! Mai ușor?!  Asta este partea a doua.

Fă o zi, două, trei exercițiul ăsta. Când te trezești că spui NU POT înlocuiește-l cu altceva, cu ceea ce simți cu adevărat. Cu adevărul.

S-a schimbat ceva?