Fie că avem 10, 20, 30 sau 50 de ani, la un moment dat în viață, ajungem să ne punem întrebarea „Dar cine sunt eu oare? Cine sunt eu CU ADEVĂRAT? Și care este oare Misiunea mea pe acest pământ?”

Se întâmplă deseori ca întrebările astea „grele” să ni le punem în momente de cumpănă, în momente dificile ale vieții. După o despărțire, după pierderea cuiva drag nouă, după un diagnostic mai puțin fericit… Și dacă ne-am pune întrebarea asta înainte, când totul este bine? Cum s-ar schimba viața noastră dacă am știi cât mai devreme cine suntem și încotro ne îndreptăm?

Eu sunt Gabriela. Eu mi-am pus „întrebarea” după divorț. Trecuseră 3 luni de când plecasem cu Ana – atunci avea 2 ani si jumătate- și o mașină plină de haine și jucării înapoi acasă, la părinții mei. Eram într-una din zile la serviciu. M-am oprit din ceea ce făceam și, după ce am privit în jur timp de câteva secunde, m-am întrebat: „Ce caut eu aici?” A doua zi mi-am dat demisia. Apoi, preț de aproape 3 luni de zile m-am luat la întrebări. „Ce vreau eu să fac cu adevărat? Ce aș face și de zi, cu dragoste și dedicare? Ce m-ar face să mă dau jos din pat chiar și atunci când aș vrea de fapt să mai dorm? Ce aș face zi de zi, indiferent dacă primesc bani sau nu?” Răspunsul a fost: Copiii! Să fac ceva pentru și cu copiii. Acela a fost punctul zero în drumul găsirea vocației mele.

Apoi au urmat alte întrebări legate de relațiile mele, de cum vreau cu adevărat să arate viața mea. Mi-am terminat studiile de Psihologie, urmate de un Master. Concomitent a început cea mai frumoasă călătorie a vieții mele. Călătoria în interiorul meu, către cine sunt eu cu adevărat.

Întrebările sunt încă acolo. În timp ce la unele găsesc răspunsul, apar altele. Și altele. Și altele. Zi de zi mai descopăr o părticică din  mine. Uneori vine după un „Aha!”, uneori vine însoțită de o partidă bună de plâns, alteori ca o rază de soare. Acum știu însă să caut în interior, știu că răspunsurile sunt în mine. Știu că nu trebuie să mă mai caut, că sunt chiar aici, mereu am fost, doar că pur și simplu nu am știut.

Ceea ce am înțeles este că, de-aș fi avut acces măcar la 10% din ceea ce știu astăzi acum 30 ani, aș fi câștigat niște ani buni. Ani buni în care am stat în relații doar pentru că mi-era teamă să plec. Ani buni în care nu am crezut în mine. Ani buni în care motorul a fost frica din spate și nu iubirea. Ani buni în care mi-am hrănit lupul pe care nu trebuia să îl hrănesc. Ani… Mulți ani…

Cât despre o parte din rolurile din viața mea, acestea sunt:

2007 – Am devenit mamă

2010 – Am început să lucrez cu copiii ca trainer de activități creative

2012 – Am absolvit Masterul in Psihologie Cognitiv Comportamentală

2012 – Am început să lucrez ca Educator și mai apoi Coordonator  Programe Educaționale în învățământul preșcolar

Am obținut între timp diferite certificări: Art Terapie, Grad de Maestru technica Reiki si gradul 3 Prananadi, Formator, Constelații Familiale

2015 –  Am deschis Centrul de Ceramică Clay Play Ceramica, unde mă joc cu lutul 🙂 Puteți să vă faceți o programare la joacă și voi aici: www.clayplay.ro

2017 – Am devenit Coach certificat Școala de Coaching Pleiade. Vă puteți programa la o ședință de coaching oricând la gabrielahobeanu@gmail.com

– Am dat startul Taberelor de Coaching pentru copii si Familii „Creative Coaching Camps”. Găsiți detalii pe www.taberedecoaching.ro

– Am redescoperit bucuria scrisului 🙂 Găsiți toate articolele mele aici și pe https://republica.ro/autor/gabrielahobeanu

În prezent mai mult Sunt,  mai presus de roluri și de ceea ce Fac…Vă mulțumesc mă citiți, vă aștept cu poveștile voastre de viață și cu drag să ne cunoaștem la evenimentele viitoare.